Search

Campania „Salvati icoanele copiilor” – Textul contestatiei impotriva deciziei CNCD (pentru PERSOANE FIZICE)

13/12/2006

Persoanele fizice care doresc sa depuna contestatie oficiala impotriva deciziei CNCD de a recomanda eliminarea din scolile publice a simbolurilor religioase, o pot face individual sau pe o lista de persoane. Depunerea contestatiei (intitulata in cele de mai jos “plangere”) este prevazuta drept cale de atac in legislatia conform careia functioneaza CNCD. Cu cat mai multe astfel de contestatii cetatenesti, cu atat mai bine, pentru ca CNCD nu doar sa fie constient de opozitia la decizia sa, ci si sa fie pus intr-o situatie dificila dpdv legal.

Raspunsul la contestatii trebuie dat de CNCD in 30 de zile de la depunere.

Descarcati de mai jos cele doua tipuri de contestatii (click dreapta – save target as… si deschideti cu word sau alt editor de text):
persoane fizice individuale
persoane fizice-lista

Puteti folosi un text propriu, insa cu exceptia cazurilor in care aveti la dispozitie un jurist care poate scrie o contestatie argumentata, recomandam folosirea acesteia.

Modalitati de depunere (data limita este 20 decembrie 2006!):
– prin posta, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire
– direct la sediul CNCD (cereti numar de inregistrare, pe loc)
– prin fax (sunati imediat si cereti numar de inregistrare)
Va rugam urmariti conetstatia si solicitati numar de inregistrare!
Trimiterea prin email sau fara semnatura reprezentantului si stampila nu este recomandata.

Solicitam tuturor persoanelor interesate in aceasta cauza sa depuna contestatie. NU VA LASATI INSELATI DE REFUZUL MINISTERULUI EDUCATIEI DE A APLICA RECOMANDAREA. Trebuie facut tot posibilul ca RECOMANDAREA SA FIE DESFIINTATA IN INSTANTA, pentru a evita ca ea sa fie utilizata de un guvern viitor in cazul in care ramane definitiva.

Postat in actiuni | 17 Comentarii »

Ministerul Educatiei si Cercetarii respinge recomandarea CNCD

12/12/2006

Comunicat www.edu.ro

Prezenta simbolurilor religioase in scoli trebuie sa fie decisa de comunitate, de parintii elevilor si, nu in ultimul rand, de scoala
12.12.2006

Ministerului Educatiei si Cercetarii i-a fost transmisa Hotararea nr. 323/21.11.2006 a Colegiului Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii privind elaborarea si implementarea unor norme interne, care sa reglementeze prezenta simbolurilor religioase in institutiile de invatamant public din Romania. Anterior primirii acestui document, MEdC si-a exprimat dorinta de a initia o dezbatere pe aceasta tema in Comisiile de invatamant din Parlamentul Romaniei, precum si cu Federatia Nationala a Asociatiilor de Parinti. Cu toate acestea, MEdC a fost acuzat ca „se spala pe maini”, motiv pentru care se impun urmatoarele precizari:

1. Ministerul Educatiei si Cercetarii trateaza aceasta problema cu maxima responsabilitate si apreciaza ca poporul roman este un popor credincios, care a reusit, gratie credintei, sa depaseasca 50 de ani de interdictii.

2. Interventia Ministerului Educatiei si Cercetarii pentru inlaturarea simbolurilor religioase din salile de clasa ar fi total deplasata si ar restrictiona libera optiune. In plus, atat petitionarul, cat si emitentii deciziei omit un aspect important: prezenta icoanelor in unitatile de invatamant nu este consecinta unui ordin ministerial, ci o hotarare a societatii civile. Prin urmare, traind intr-o societate democratica, decizia trebuie sa apartina tot parintilor, comunitatii locale si nu in ultimul rand scolii.

3. In virtutea principiilor democratice, consideram ca exista prerogative naturale ce nu trebuie ingradite de acte normative. In consecinta, dorim ca intr-o unitate scolara normele interne care sa reglementeze prezenta simbolurilor religioase sa fie stabilite de comunitatile locale si suntem de acord cu o abordare diversificata, functie de apartenenta religioasa a populatiei. Cu o singura conditie: respectarea Legii Invatamantului, care interzice prozelitismul religios in scoli.

Director,
Mircea MURESAN

Postat in stiri | 5 Comentarii »

„Icoana ce ne ocroteste”: Opinii ale profesorilor si elevilor

12/12/2006

Opinii ale educatorilor si elevilor într-un liceu si la o gradinita din Botosani despre încercarile de a scoate icoanele din scoli

Iata rezultatele unei anchete realizata de subsemnatul la doua unitati scolare din Botosani – Liceul Pedagogic si Gradinita nr. 5. Cred ca, daca opinia unui profesor din Buzau conteaza atât de mult – la fel de mult pot cântari si opiniile unor educatori si elevi din alte scoli si din alte localitati.

Radu Cajvaneanu, jurnalist

Icoana ce ne ocroteste

Scoala Normala „Nicolae Iorga”, cunoscuta îndeosebi sub numele Liceul Pedagogic, este o unitate scolara reprezentativa a municipiului Botosani. Am cautat sa aflam parerea mai multor profesori si elevi vizavi de noua provocare lansata la adresa credinciosilor din România, referitoare la prezenta icoanelor si a simbolurilor religioase în scoli. Iata opiniile consemnate la fata locului:

“A scoate icoana din scoala înseamna a scoate ceva din sufletul românului”

Doamna profesoara Viorica Corolea, profesor psihopedagog:

– Consider nedemna aceasta propunere de eliminare a icoanelor din scoli. Este o actiune jignitoare, în primul rând pentru originea natiunii române. Si, în al doilea rând, pentru traditia si civilizatia româneasca. Cultura româna este o cultura europeana care s-a format prin crestinism, prin respectarea unor reguli de conduita si norme morale. Se stie, din istoria civilizatiei noastre ca primele carti românesti au aparut în sânul bisericilor. Primele caractere din limbajul slavon s-au transformat apoi în caractere latine tot în sânul Bisericii. A scoate icoana din scoala înseamna a scoate ceva din sufletul românului.

Citeste mai mult »

Postat in articole | 5 Comentarii »

Campania „Salvati icoanele copiilor” – TEXTUL CONTESTATIEI impotriva deciziei CNCD (pentru persoane juridice)

11/12/2006

Organizatiile non-guvernamentale si insititutiile care doresc sa depuna contestatie oficiala (“plangere”) impotriva deciziei CNCD de a recomanda eliminarea din scolile publice a simbolurilor religioase pot folosi textul de mai jos – sau descarcati de aici versiunea .doc

Evident ca poate fi folosit un text propriu, insa cu exceptia cazurilor in care aveti la dispozitie un jurist care poate scrie o contestatie argumentata, recomandam folosirea celei de mai jos.

Modalitati de depunere (data limita este 20 decembrie 2006!):
– prin posta, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire
– direct la sediul CNCD (cereti numar de inregistrare, pe loc)
– prin fax (sunati imediat si cereti numar de inregistrare)
Va rugam urmariti conetstatia si solicitati numar de inregistrare!
Trimiterea prin email sau fara semnatura reprezentantului si stampila nu este recomandata si nu are valoare juridica.

Actualizare 14.12.2006: Solicitam tuturor organizatiilor interesate in aceasta cauza sa depuna contestatie. NU VA LASATI INSELATI DE REFUZUL MINISTERULUI EDUCATIEI DE A APLICA RECOMANDAREA. Trebuie facut tot posibilul ca RECOMANDAREA SA FIE DESFIINTATA IN INSTANTA, pentru a evita ca ea sa fie utilizata de un guvern viitor in cazul in care ramane definitiva.

Textul pentru persoanele fizice care doresc sa depuna contestatie: click aici. Succes!

Citeste mai mult »

Postat in actiuni | Nu sunt comentarii »

„Eliminarea simbolurilor religioase din institutiile publice este o degenerare a laicismului” (Papa Benedict XVI)

9/12/2006

Radio Vatican, 9 decembrie 2006 “Marginalizarea crestinismului mineaza bazele insesi ale convietuirii sociale. Eliminarea simbolurilor religioase din institutiile publice este o degenerare a laicismului” – discursul papei adresat juristilor catolici italieni, primiti sâmbata in Aula Binecuvântarilor

RV 9 dec 2006. “Biserica sprijina o laicitate sanatoasa in raportul dintre Stat si Biserica, dar in timpurile noastre exista un laicism care vrea sa-l excluda pe Dumnezeu din orice domeniu al vietii si sa nege religiei orice forma de relevanta politica si culturala”: cu aceste cuvinte Benedict al XVI-lea s-a adresat sâmbata, in Aula Binecuvântarilor, participantilor la congresul national al Uniunii juristilor catolici italieni.

Subliniind ca astazi exista multe moduri, uneori opuse si contradictorii, de a intelege si de a trai laicitatea, papa a evidentiat evolutia istorica a termenului “laicitate”. Acest concept a aparut initial pentru a-l desemna pe crestinul credincios care nu apartine nici clerului nici starii religioase. In Evul mediu laicitatea a luat intelesul de opozitie intre puterile civile si ierarhiile ecleziastice, iar in timpurile moderne a ajuns sa insemne excluderea religiei si a simbolurilor ei din viata publica prin izolarea lor in sfera privata si la constiinta individuala. In acest fel, termenului de laicitate a ajuns sa i se atribuie un inteles ideologic opus celui pe care-l avea la origine, pentru ca astazi sa exprime separatia totala intre Stat si Biserica. Potrivit unui anumit curent de gândire si morala laiciste, Biserica nu ar avea niciun drept sa intervina in teme ce privesc viata si comportamentul cetatenilor:

Ins 1 – “La baza uneui asemenea conceptii, sta o viziune a-religioasa a vietii, gândirii si moralei, mai precis o viziune in care nu este loc pentru Dumnezeu, pentru un mister care transcende pura ratiune, pentru o lege morala de valoare absoluta, valabila in orice timp si in orice situatie. Numai daca se percepe acest fapt, se poate evalua greutatea problemelor cuprinse in termenul de laicitate, care pare sa fi devenit un fel de emblema calificanta a post-modernitatii, in particular a democratiei moderne”.
Citeste mai mult »

Postat in atitudini | Nu sunt comentarii »

Icoane pentru CNCD

9/12/2006

Vernisajul expozitiei nationale “Icoana din sufletul copilului”, din 5 decembrie, o pledoarie pentru mentinerea simbolurilor religioase in salile de clasa. Aceasta a XIV-a editie a concursului este considerata dreptul unul dintre raspunsurile elevilor la Recomandarea aberanta a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii de eliminare a icoanelor din scoli.

Patriarhia Romana, in colaborare cu Ministerul Educatiei si Cercetarii organizeaza, incepand cu 5 decembrie, la Palatul Patriarhiei expozitia nationala a concursului Icoana din sufletul copilului, aflat la a XIV-a editie. Expozitia cuprinde peste 300 de icoane ortodoxe, pe lemn si pe sticla, precum si alte „marturii crestine”, realizate de copii si adolescenti din intreaga tara, din comunitati romanesti si alti copii de peste hotare.

Concursul Icoana din sufletul copilului a fost lansat in anul 1993, odata cu aparitia primului numar al revistei pentru copii si parinti a Patriarhiei Romane, Chemarea credintei, contribuind la educarea copiilor conform valorilor spiritualitatii crestine si la cultivarea talentului artistic. Expozitia nationale a concursului Icoana din sufletul copilului constituie o pledoarie in favoarea prezentei simbolurilor religioase in salile de clasa ca rezultat al dorintei si consimtamantului parintilor, profesorilor si elevilor in conformitate cu valorile religioase si culturale pe care le impartasesc.

P.F. Parinte Patriarh Teoctist: „Copiii sunt viitorul neamului omenesc. De aceea, educatia care se da copiilor incepand din familie, continuand apoi in scoala si societate reflecta, de fapt, conditia unei tari, a unui popor. De aceea, religia, impreuna cu celelalte valori sociale, netezeste sufletul copilului ajutandu-l sa devina un om al pacii, al iubirii si al fratietatii. Nu trebuie sa ignoram datele istorice care demonstreaza ca suntem un popor crestin, inca de la formarea sa, de cand Mantuitorul Iisus Hristos a propovaduit pe pamant si l-a trimis pe Sf. Ap. Andrei sa predice in partile noastre.”

P.S. Vincentiu Ploiesteanu: „Icoana ne ajuta sa ne orientam spre valoare, spre virtute, spre desavarsirea umana. Noi, ramanii, am simtit candva senilele tancurilor sovietice. Nu cred ca integrarea in Uniunea Europeana ne va mai face sa simtim ce am simtit atunci! Noi ne vom integra ca ceea ce suntem deja. Din fericire, slava Domnului, in societatea noastra cei care sunt impotriva icoanelor sunt foarte putini. Nu cred ca este necesar ca Biserica sa faca o campanie speciala de sustinere a prezentei icoanelor in salile de clasa pentru ca sunt convins ca parintii si copiii acestui popor vor sti sa le pastreze acolo, la locul lor. Nu cred ca presedintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii a reusit sa inteleaga ceea ce simtim noi!”

Postat in stiri | Nu sunt comentarii »

George Roncea: …nu va temeti!

9/12/2006

George Roncea, jurnalist, 8 decembrie 2006

De Sarbatorile crestine ale romanilor, o institutie a statului (roman) a decis interzicerea afisarii icoanelor si insemnelor religioase in scolile copiilor nostri. La 17 ani de la insurectia tinerilor din Decembrie 1989, un grup de bolsevici de rit nou a readus interdictiile partidului comunist in viata noastra publica.

O victorie istorica” – asa numea Gabriel Andreescu, recent, hotararea unui organism al statului prin care se cere interzicerea icoanelor si crucilor din scolile copiilor nostri. Este discutabila plasarea lui Andreescu in vreo categorie clara, dar ceea ce este evident este ca domnia – sa este un campion de temut. Un campion al tuturor cauzelor care implica minoritatea de orice fel. Campion al dracului (de iscusit), ar zice romanul simplu. A fost aparatorul lui Bivolaru si al MISA (minoritatea ioghinilor), aparatorul ungurilor (minoritatea maghiara) – desi nu prea aveau nevoie de ajutorul sau, l-au tot premiat pentru asta; aparatorul homosexualitatii (minoritatea barbatilor care prefera sexul anal si oral – si reciproca – cu persoane de aceeasi factura), aparatorul tezelor sovietice cu privire la Republica Moldova (in beneficiul minoritatii “moldovenilor” asa-zisei republici) etc. s.a.m.d.

Paul Goma, celebrul luptator anticomunist, il numea pe Andreescu “industrias al drepturilor omului”, “salariat (in curand pensionar) al Drepturilor omului (din Romania)”. Il citez in continuare pe Goma, deoarece portretul creionat de acesta este fara egal: “Dupa Gabriel Andreescu – doar minoritarii din Romania, nu si majoritarii au dreptate; dreptate au numai ungurii, numai evreii (bietii tigani, desi minoritari, ei vor fi folositi, dar “dreptate” nu nu vor avea vreodata) – nu si romanii atunci cand cer stabilirea si recunoasterea adevarului despre rolul evreilor in anul de cumplita ocupatie sovietica a Basarabiei si Bucovinei de Nord, incepind de la 28 iunie 1940; despre rolul ungurilor in Transilvania de Nord, ocupata de ei (nu de “fascisti”, nici de “horthysti”, ci de unguri) la 1 septembrie 1940 – precum si adevarul despre responsabilitatea romanilor si a ungurilor in persecutarea-masacrarea evreilor si a tiganilor”.

Citeste mai mult »

Postat in articole | 2 Comentarii »

Pe Ceahlau, nu vor fi scoli fara icoane !

8/12/2006

Apar primele reactii de “nesupunere civica”, asa cum este cea de mai jos, primit prin intermediul buletinului electronic “Analize si fapte”:

“(…) trebuie sa va aduc la cunostinta ca absolut toti credinciosii parohiei noastre se manifesta ferm impotriva acestei initiative aberante, si anume aceea de a inlatura icoanele din scoli. Aici, la poalele Ceahlaului, sfintii din munti s-au incalzit si hranit, in cele mai grele momente ale vieti lor, cu rugaciunile facute in fata icoanelor, iar acum crestini nostri, cand merg la scoala cu copiii, isi descopera cu respect capul in fata icoanelor din clasa. Duminica 19 nov. 2006 am avut in sf. Biserica peste 80 de copii din cadrul scolii noastre care au venit de bunavoie sa se impartaseasca, iar inainte de a primi Sf. Impartasanie au ingenuncheat in fata sfintelor icoane si s-au inchinat. La sfarsitul slujbei, am intrebat atat pe copii cat si pe cei prezenti ce parere au in legatura cu acest subiect, iar toti si-au manifestat indignarea. Suntem dispusi sa va trimitem un numar destul de mare de semnaturi in care sa sustinem ca icoanele sa ramana in scoli si celalalte institutii.

Cu multa consideratie,
Pr. Ion Irina – Parohia Bistricioara – Ceahlau
e-mail: irina_ioan@yahoo.com”

Postat in stiri | 3 Comentarii »

Presedintii Comisiilor de Invatamant ale Camerelor Parlamentului cer pastrarea icoanelor in scoli

7/12/2006

Profesor Irinel Popescu, presedintele Comisiei de Invatamant a Senatului: “Cei care au deschis acest subiect au dreptul democratic sa-si exprime punctul de vedere. Eu sunt pentru mentinerea icoanelor in scoli, iar la vot chiar asa voi vota.”

Presedinte Comsiei de Invatamant a Camerei Deputatilor, Olguta Vasilescu: “Sunt clar importiva ideii privind retragerea icoanelor din scoli. Niciun parlamentar nu va vota in favoarea retragerii icoanelor din scoli sau din alte spatii publice”.

Postat in stiri | Nu sunt comentarii »

Personalitati pentru icoane (V)

7/12/2006

Academician Dan Berindei, vicepresedinte al Academiei Romane:

„Personal, cred ca acest demers nu-si are rostul. In copilaria mea, existau in scoli simbolurile religioase, icoanele. Si cred ca ele trebuie mentinute acum. Evident ca intr-o clasa pot exista si copii care sa nu fie crestini. Dar am impresia, din comentariile care s-au facut, ca, in general, crestinii, inclusiv protestantii, sunt de acord ca icoanele sa ramana. Deci trebuie sa ne ghidam dupa majoritate. Acesta este, in fond, principiul democratiei. Majoritatea copiilor sunt crestini. Si sunt, cred eu, de acord cu aceste simboluri. Nu stiu ca cineva sa fi protestat impotriva acestor simboluri. Cel mult, unii au cerut sa aiba simbolurile lor, dar, in acelasi timp, nu putem sa punem o mie de simboluri intr-o clasa, ci doar pe cele care reprezinta majoritatea elevilor. Si acesta este cazul cu simbolurile crestine. Icoana este simbolul ortodocsilor, iar noi suntem o tara majoritar ortodoxa. Exista si catolici si greco catolici insa, desi nu pot sa va dau o cifra, majoritatea este ortodoxa. Pe de alta parte, am citit comentarii in care protestantii, care erau potrivnici icoanelor, au fost de acord ca icoanele sa fie pastrate. Asa cum au sustinut si musulmanii si evreii.

Si atunci, de ce sa cream niste false probleme? Consider ca este o problema artificiala. As fi inteles daca ar fi fost o miscare de protest a elevilor, a parintilor, daca ar fi fost un scandal… Dar nu a fost asa ceva. Este o initiativa care vine prin ratarea acestei realitati si care, pe de alta parte, daca este vorba despre o astfel de masura, care, cred eu, are un caracter destul de grav, daca s-ar aplica, trebuie sa treaca de votul majoritar din Parlament. In orice caz, nu cred ca in urma presiunii unui grup, care nu stiu ce reprezinta si pe cine are in spate, trebuie sa se treaca la astfel de masuri. Personal, eu sunt pentru mentinerea simbolurilor religiose. Si nu vad de ce monoteistii s-ar opune. Sigur ca putem sa propunem orice lucru vrem, pentru ca suntem liberi. Dar, pe de alta parte, sa accepti orice lucru, nu cred ca este cazul”.

Citeste mai mult »

Postat in atitudini | 2 Comentarii »

« Postari mai vechi Postari mai noi »

TRAFIC TRIPUL - Directo Web