Salvaţi Icoanele Copiilor! - împotriva discriminării majorităţii

Ovidiu Sferlea

Par exemple

O vizită întâmplătoare într-un cunoscut spital public parizian poate oferi muritorului neavizat din România destule surprize. Fără a intra în detalii, să spunem că dezolarea pe care am resimţit-o cu toţii faţă de mizeria spitalelor autohtone şi sentimentul românesc că ea ar fi unică în Europa trebuie mult relativizate. Au şi alţii spitalele lor. Altceva m-a izbit însă şi mai tare. În incinta spitalului, fresce pornografice acopereau amândoi pereţii holului unui corp în care s-a nimerit să intru. De la grotesc la macabru nu mai erau decât doi paşi: după colţ, jumătatea unui sicriu gol, camuflat pe trei sferturi de un carton aruncat deasupra. Locul respira un aer greu, de destrămare. Nu, orice-aţi crede, nu era morga.

Altă întâmplare. Căsătoria unor prieteni, într-o sală a primăriei din Blanc Mesnil, suburbie a Parisului a cărei primăriţă este şi capul Partidului Comunist Francez. De deasupra estradei oficiale, nudul unei femei domină languros încăperea. Nelămuriri? E vorba, de fapt, de un imn închinat frumuseţii, după cum avea să tâlcuiască funcţionarul care oficia ceremonia.

Să presupunem acum că ar exista şi în Franţa un organism care s-ar ocupa cu modul în care sunt decoraţi pereţii instituţiilor publice, ba chiar cu stabilirea canonului înjurăturilor recepte acasă sau în maşina personală, ceva de genul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării(CNCD). Să ne mai imaginăm şi că un cetăţean, ofensat de “atmosfera degradantă” instaurată de aceste imagini, ar depune o plângere la CNCD şi ar cere ca ele să fie scoase din toate instituţiile publice. O motivaţie plauzibilă ar fi că imaginile cu pricina sunt discriminatoare faţă de cei care nu împărtăşesc aceleaşi convingeri etice/estetice/religioase şi nu se recunosc în ele. În bună logică, CNCD ar trebui să-i dea dreptate şi să recomande ca Adunarea Naţională a Franţei să legifereze împotriva acestui tip de situaţii.

Citeste mai mult »