Salvaţi Icoanele Copiilor! – împotriva discriminării majorităţii

Doua organizatii civice au transmis azi, in numele Coalitiei pentru Respectarea Sentimentului Religios, o scrisoare deschisa de sustinere fata de pozitia Societatii Romane de Radiodifuziune, care a decis sa nu intrerupa difuzarea rugaciunii “Tatal Nostru” in ciuda presiunilor repetate ale unei asociatii ateiste militante. Coalitia pentru Respectarea Sentimentului Religios, alcatuita din peste 150 de ONG-uri, s-a format in 2006 ca raspuns la tentativa de inlaturare abuziva a simbolurilor religioase din scolile publice.

SCRISOARE DESCHISA PENTRU PASTRAREA RUGACIUNII “TATAL NOSTRU” IN PROGRAMUL RADIOULUI PUBLIC

Catre

Societatea Romana de Radiodifuziune
Str. G-ral Berthelot 60-64, sector 1 Bucuresti

In atentia Doamnei Presedinte – Director General, Maria Toghina

Stimata Doamna Presedinte – Director General,

In numele mai multor organizatii ale societatii civile romanesti, care respecta drepturile majoritatii credincioase a populatiei Romaniei, tinem sa va multumim si sa va felicitam pentru decizia Domniei Voastre de a mentine in programul Radioului public national rugaciunea “Tatal Nostru”, in ciuda cererii unei asociatii ateist-extremiste.

Organizatiile noastre isi exprima astfel sustinerea fata de pozitia comunicata de Societatea Romana de Radiodifuziune in adresa nr. 118/23.08.2007 [vezi in subsol], ca raspuns la solicitarea asa-numitei asociatii a “Solidaritatii pentru Libertatea de Constiinta” de a opri de la difuzare rugaciunea “Tatal Nostru”, rugaciune cu care Radio Romania Actualitati isi incepe programul.

Apreciem ca, prin raspunsul dvs., ati fost in drept sa respingeti cererea celor cativa atei rataciti, bazata pe o tentativa de rationament juridic deficitar si anti-democratic, o dovada de interpretare deformata si rau-voitoare a legii, precum si pe o sfidare a realitatilor romanesti actuale.

Citeste mai mult »

Mirel BĂNICĂ

Criza icoanelor, percepută ca efect al interacţiunii dintre religie şi provocările modernităţii, nu este specifică României şi nici nu reprezintă o noutate în Europa. Astfel, în Anglia anilor 1980, mai multe grupuri de presiune s-au opus energic tentativelor de regularizare şi reformare a învăţământului religios în şcoli stipulate de celebrul „Syllalbus din Birmingham”, considerând că ele ameninţă moştenirea culturală britanică şi „certitudinile morale” ce stau la baza menţinerii ordinii sociale. Mai recent, în toamna anului 2003, Italia a fost zguduită de „afacerea crucifixului”. Pe pereţii sălilor de clasă din Italia se găseşte în mod tradiţional, expus un crucifix. Un italian locuind într-un mic oraş de provincie din centrul Peninsulei, recent convertit la islam, a propus cu patima şi tenacitatea specifică tuturor convertiţilor, eliminarea acestui simbol religios în sălile de clasă frecventate de copiii săi. Reacţia imensei majorităţi a presesi şi principalilor lideri de opinie italieni a fost unanimă: dincolo de simbolul religios pe care-l reprezintă, crucifixul este o emblemă a identităţii culturale şi religioase a Italiei. Interesant este de remarcat şi faptul că această criză a declanşat în Italia a veritabilă modă vestimentară, toţi italienii întrecându-se în a purta cruciuliţe-crucifixuri de diferite dimensiuni; decoltatele animatoare ale emisiunilor de divertisment italiene au fost printre primele a se lansa în aceasta modă de circumstanţă. La fel ca şi în cazul românesc, în valul de emoţie care a cuprins mass-media din Italia, Biserica a fost cea mai nuanţaţă şi moderată în luările sale de poziţie şi în aprecieri. Dincolo de războiul mediatic al simbolurilor religioase, ne putem întreba dacă în acest caz precis nu este vorba de un paradox al „laicităţii” în varianta italiană. Stat laic? Da, dar fără a pune în discuţie reprezentarea socială a religiei ca matrice a identitaţii naţionale.

Utilitatea crizei în înţelegerea faptului religios contemporan

Expresia „fapt religios” este din ce în ce mai utilizată în dezbaterea actuală europeană legată de religie, în ciuda ambiguităţii recurente lăsate moştenire de cei care au utilizat-o iniţial (Durkheim, Mauss), dar şi a „neutralităţii sale compromiţătoare”, după cum scria recent eseistul şi „mediologul” francez Regis Debray. Faptul religios desemnează o realitate umană observabilă, inserată într-un context istoric şi geografic particular, dar şi un obiect de studiu. Cu alte cuvinte, faptul religios este un subiect al cunoaşterii, mijloc eficace de înţelegere aprofundată a unei civilizaţii sau al unei societăţii.

Citeste mai mult »