Search

CNCD sfideaza cetatenii – Memoriu in atentia Parlamentului Romaniei

12/2/2007

ACTUALIZARE 20.02.2007: Dupa remiterea Memoriului de mai jos Parlamentului Romaniei, cateva dintre organizatiile contestatare au primit din partea CNCD un raspuns foarte sumar, in care se arata ca “intrunit in data de 25 ianuarie 2007, Colegiul Director al CNCD a hotarat respingerea cu unanimitate de voturi a tuturor contestatiilor la Decizia nr. 323/2006.” Dupa datele noastre, doar un numar foarte mic de persoane juridice au primit acest raspuns, absolut identic, in conditiile in care s-au inregistrat peste 650 de contestatii. Pe langa faptul ca raspunsul este nemotivat, nerespectand asadar procedura legala care obliga CNCD a-si explica toate hotararile, ne intrebam de ce, daca intr-adevar Colegiul Director s-a intrunit pe 25 ianuarie (data care oricum depasea termenul de 30 de zile in care contestatiile trebuia sa fie rezolvate), raspunsurile au fost trimise abia mult mai tarziu, dupa remiterea Memoriului, si doar catorva organizatii, semnatare ale Memoriului si apropiate acestora? Stranie coincidenta.

Consideram ca, in realitate, Colegiul Director al CNCD, fie din indolenta, fie sfatuit (prost) de aceleasi organizatii ale retelei Soros (in special Centrul pentru Resurse Juridice) care l-au consiliat intru luarea mult blamatei Decizii, NU s-a intrunit niciodata pentru discutarea contestatiilor, mizand pe o fragmentare si lipsa de coeziune a miscarii civice anti-iconoclaste, alcatuite ad-hoc. Intreaga atitudine a conducerii institutiei in “chestiunea icoanelor” ne face sa concluzionam ca doar remiterea acestui Memoriu, prin care reprezentantii “Coalitiei pentru Respectarea Sentimentului Religios” semnalau Parlamentului neindeplinirea atributiilor legale de catre CNCD, a trezit din lancezeala numitul organ al administratiei publice centrale care a incercat astfel sa-si repare imaginea. Tertipul nu va fi insa de folos CNCD, care va fi oricum actionat in instanta.

MEMORIU

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii nu a raspuns nici uneia din contestatiile depuse in urma cu peste 50 de zile la decizia privind prezenta simbolurilor religioase din scolile publice

Catre Parlamentul Romaniei

In atentia:
Presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, a Presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu
Comisiilor pentru cercetarea abuzurilor, combaterea coruptiei si petitii
Comisiilor pentru invatamant, stiinta, tineret si sport

Domnilor Presedinti,
Doamnelor si domnilor parlamentari,

“Coalitia pentru respectarea sentimentului religios”, un organism al societatii civile constituit din 150 de organizatii neguvernamentale romanesti si 5000 de semnatari ai unei Petitii pentru pastrarea Icoanelor in Scoli, va aduce la cunostinta urmatoarele:


Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii sfideaza cetatenii petitionari, persistand in atitudinea batjocoritoare la adresa majoritatii credincioase a romanilor, manifestata prin recentul “scandal al icoanelor”, generat in ciuda unor prevederi europene si internationale contrare argumentelor CNCD.

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii nu a raspuns contestatiilor depuse la Decizia nr. 323/2006, privitoare la prezenta simbolurilor religioase in scolile publice, desi perioada de 30 de zile, prevazuta prin lege pentru raspuns, a expirat de mult.

“Coalitia pentru respectarea sentimentului religios”, constituita ca raspuns la demersul celor care au cerut scoaterea simbolurilor religioase din scoli, a monitorizat situatia contestatiilor inregistrate si a concluzionat ca CNCD NU A TRIMIS, IN TERMENUL LEGAL, NICI MACAR UN SINGUR RASPUNS, in conditiile in care au fost inregistrate cel putin 650 de contestatii.

Mai mult decat atat, numerosi petitionari care au trimis contestatii prin fax sau posta ne-au semnalat ca nu au primit de la secretariatul CNCD numar de inregistrare, sau eliberarea acestuia le-a fost refuzata pe motiv ca “nu a fost primita” contestatia.

Consideram atitudinea conducerii acestei institutii drept sfidatoare, o incercare de intimidare a petitionarilor, atat prin refuzul inregistrarii unor contestatii, cat si prin ignorarea celor in drept sa primeasca un raspuns.

“Coalitia pentru respectarea sentimentului religios” atrage atentia Parlamentului Romaniei – sub al carui control se afla Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii – asupra acestui comportament si solicita parlamentarilor sa chestioneze si sa traga la raspundere conducerea CNCD cu privire la modul in care aceasta intelege sa respecte cetatenii, din ale caror contributii este finantat Consiliul.

“Coalitia pentru respectarea sentimentului religios” solicita Comisiilor responsabile din Parlamentul Romaniei sa cerceteze eventualele conflicte de interese pe care membrii CNCD ar putea sa le aiba pentru elaborarea Decizie anti-crestine si anti-religioase, si ne referim in special la Dezideriu Gergely, membru al CNCD dar si membru in cadrul Consiliului National al Fundatiei pentru o Societate Deschisa si la “Soros Open Network” si organizatiile sponsorizate de-a lungul anilor de Fundatia Soros si totodata sustinatoare ale demersului numitului Emil Moise.

“Coalitia pentru respectarea sentimentului religios” reafirma hotararea sa de a merge pana la capat in apararea simbolurilor religioase in scoli. Oganizatii si cetateni care s-au alaturat Coalitiei vor ataca in instanta de contencios administrativ Decizia nr. 323/2006 a Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, solicitand instantei sa anuleze Decizia, pe care o considera lipsita de temei.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

In numele “Coalitiei pentru respectarea sentimentului religios”,

Victor Roncea, Asociatia Civic Media
Bogdan I. Stanciu, Asociatia “Pro-Vita pentru nascuti si nenascuti”, Bucuresti

Detalii: www.civicmedia.ro | www.salvati-icoanele.info

Postat in actiuni, stiri | 3 Comentarii »

3 Responses

  1. Anda Moculescu Says:

    Sustin din toata inima o asemenea actiune.

  2. Ioan Pop, Toronto Says:

    Sustin din rasputeri aceasta sfanta actiune. Cu noi este Dumnezeu!

  3. Ciprian Voicu Says:

    Daca acest Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii s-ar presupune ca exista in termeni legali ar fi imperios necesar sa actioneze respectand legile. Daca aceste contestatii au fost trimise si nu au primit raspuns e foarte clar modul in care se manifesta legalitatea in cadrul acestei institutii. Cine deci incearca sa impuna legi? Cineva care nu le respecta. Tot ce se poate deci ca interesele sa existe deasupra si in spatele realitatii prezentate mass-mediei si populatiei pe care s-ar presupune ca o deserveste.

    Daca sunt printre acesti CNCD-isti si crestini, asa sa le ajute Dumnezeu!
    Daca nu sunt …. sa ii ierte Dumnezeu ca nu stiu ce fac.

Leave a Comment

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.

TRAFIC TRIPUL - Directo Web