Salvaţi Icoanele Copiilor! - împotriva discriminării majorităţii

Opinii ale educatorilor şi elevilor într-un liceu şi la o grădiniţă din Botoşani despre încercările de a scoate icoanele din şcoli

Iată rezultatele unei anchete realizată de subsemnatul la două unităţi şcolare din Botoşani – Liceul Pedagogic şi Grădiniţa nr. 5. Cred că, dacă opinia unui profesor din Buzău contează atât de mult – la fel de mult pot cântări şi opiniile unor educatori şi elevi din alte şcoli şi din alte localităţi.

Radu Căjvăneanu, jurnalist

Icoana ce ne ocroteşte

Şcoala Normală „Nicolae Iorga”, cunoscută îndeosebi sub numele Liceul Pedagogic, este o unitate şcolară reprezentativă a municipiului Botoşani. Am căutat să aflăm părerea mai multor profesori şi elevi vizavi de noua provocare lansată la adresa credincioşilor din România, referitoare la prezenţa icoanelor şi a simbolurilor religioase în şcoli. Iată opiniile consemnate la faţa locului:

“A scoate icoana din şcoală înseamnă a scoate ceva din sufletul românului”

Doamna profesoară Viorica Corolea, profesor psihopedagog:
- Consider nedemnă această propunere de eliminare a icoanelor din şcoli. Este o acţiune jignitoare, în primul rând pentru originea naţiunii române. Şi, în al doilea rând, pentru tradiţia şi civilizaţia românească. Cultura română este o cultură europeană care s-a format prin creştinism, prin respectarea unor reguli de conduită şi norme morale. Se ştie, din istoria civilizaţiei noastre că primele cărţi româneşti au apărut în sânul bisericilor. Primele caractere din limbajul slavon s-au transformat apoi în caractere latine tot în sânul Bisericii. A scoate icoana din şcoală înseamnă a scoate ceva din sufletul românului.

Acest lucru, la Liceul Pedagogic, nici nu a fost pus vreodată în discuţie. Elevii Liceului Pedagogic chiar au făcut cursuri de metodică a predării Religiei în şcoală. S-a format o cultură a predării Religiei în şcolile româneşti. Aşadar opinia noastră şi, consider şi a colegilor noştri, este de a se păstra icoanele în şcoli. Cred că, dacă veţi vizita şcolile noastre, veţi observa, în fiecare colţ, câte o icoană. În plus, la noi în şcoală, orele încep cu o rugăciune. Elevii se întorc către răsărit şi îşi încep, lecţiile cu binecuvântare dumnezeiască.

- Vorbind strict din punct de vedere psihopedagogic. Consideraţi că pe un elev ateu, l-ar deranja cu ceva prezenţa unei icoane?

- Nu au fost niciodată atitudini vizavi de acest lucru. Nici măcar pe vremea lui Ceauşescu, pe atunci când noi, elevii, ne ascundeam când săvârşeam ritualul religios. Îmi amintesc că spunea un filozof: „Eu cred. Dar dacă nu cred şi totuşi există?” Şi un ateu ar trebui să aibă semnul cartezian al îndoielii. Îndoiala este semn al cunoaşterii!. Noi nu putem impune şi niciodată nu s-a impus o anumită credinţă. Valorile se receptează prin cultură şi prin formare.

“În cabinetul de Religie mă simt întotdeauna extraordinar”

Doamna profesoară Rodica Egner director al liceului:
- Am văzut în mass media anumite luări de poziţie vizavi de ideea unui profesor de la Buzău. Şcolile, comunitatea, în general, s-au manifestat cu fermitate împotriva ideii de a se scoate icoanele, simbolurile religioase din şcoli. La noi în şcoală, nu noi, profesorii, sau direcţiunea au luat decizia aşezării acestor iconiţe în fiecare clasă, ci elevii înşişi. Elevii au adus icoanele. Ei se simt, parcă, mai în siguranţă, se simt ocrotiţi, în momentul în care pun o iconiţă în clasă. Gestul de a pune icoane în clase nu este ostentativ şi trebuie apreciat ca atare. Şi noi am fost elevi, am fost studenţi. Îmi amintesc că, aproape fiecare aveam în mapă o iconiţă, care ne dădea mai multă încredere în forţele proprii. Şi copiii noştri, probabil că au aceeaşi atitudine.

În şcoală avem şi elevi de alte confesiuni. Le respectăm dreptul la credinţa lor. În momentul în care se ţine ora de Religie ei au libertatea de a rămâne în clasă sau de a părăsi clasa. Fiecare elev de altă confesiune beneficiază de orele specifice confesiunii din care face parte. De altfel în rubricaţia din catalog, la Religie, fiecare copil este evaluat de către profesorul delegat de confesiunea respectivă. În şcoală, noi am luat decizia de a realiza şi un cabinet de Religie. Avem profesori valoroşi la Religie, domnul Radu Gonciar şi doamna Delia Holboră, care s-au preocupat de amenajarea cabinetului de Religie. Cabinetul este organizat extraordinar de atractiv. Eu însămi am ore în sala de clasă respectivă şi mă simt extraordinar.

- Pe parcursul întregii dumneavoastră cariere de profesor şi director v-au trecut prin mână mii de elevi. Dintre aceste mii de elevi – aţi avut cumva reclamaţii cu privire la prezenţa unei icoane în şcoală?

- Absolut niciodată! Dar nu numai atât. La începutul fiecărui an şcolar copiii mă întreabă dacă vine şi părintele să ne binecuvânteze. Nu a fost nici un început de an şcolar şi nici o zi a liceului - pe 6 decembrie – să nu fie părintele în mijlocul nostru, să nu de dea binecuvântarea. Şi la sfârşitul anului şcolar părintele este în mijlocul nostru iar noi ne simţim întotdeauna ocrotiţi şi cu mai multă încredere la început de drum. În fiecare an, în ziua de Sfântul Nicolae, liceul nostru are spectacol la sala Teatrului. Şi anul acesta vom fi prezenţi cu un spectacol deosebit în care peste 80 la sută vor fi colinde şi obiceiuri tradiţionale de Crăciun.

- Liceul pe care îl conduceţi a pregătit şi multe generaţii de institutori. Credeţi că prezenţa icoanelor sau participarea la slujbe de binecuvântare ar influenţa negativ atitudinea lor de viitori dascăli?

- Nu, niciodată! Nu au avut decât lucruri preţioase de învăţat. Au avut numai de câştigat, vizavi de morală, etică, de tot de înseamnă conduită în societate.

Un test în clasa a XI-a H – toţi elevii de acord cu prezenţa icoanelor

Cu permisiunea direcţiunii intrăm într-o sală de clasă, la întâmplare. În colţul dinspre Răsărit este aşezată, discret o icoană a Maicii Domnului. Iată opiniile câtorva elevi:

- Andreea Grindei – are la început anumite ezitări, în a aborda subiectul dar, până la urmă, se hotărăşte: nu e de acord cu scoaterea icoanelor din şcoli. Iar când vine vorba, ne arată cu drag iconiţele pe care le are asupra ei. Şi alţi elevi din clasă descoperă, la rândul lor, iconiţele pe care le au asupra lor, în caiete, cărţi, carnetele de note.

Petrovici Lăcrămioara are o altă confesiune decât cea ortodoxă:

- Sunt de confesiune penticostală. Nu sunt împotriva icoanei. Nu mă deranjează cu nimic.

Iar Ilaş Claudia subliniază:

- Dacă unii cred că Dumnezeu te urmăreşte prin icoane nu este o părere bună, pentru că Dumnezeu te vede oricum. Chiar dacă scoatem icoana, Dumnezeu tot va fi prezent alături de noi. Totuşi nu este bine să scoatem icoanele. Ele ne ajută la unele probleme pe care le avem, cei care sunt credincioşi vor avea un ajutor.

Într-o altă clasă, a XI-a H încercăm să facem un sondaj între elevi: Ce părere aveţi de prezenţa icoanelor în sala voastră de clasă. Sunteţi pentru sau împotrivă?

În urma votului a rezultat că toată clasa este de acord cu prezenţa icoanelor în sala de cursuri. Alexuc Alina, şefa clasei, a comentat rezultatele testului nostru ad – hoc:

- Este firesc, pentru că toţi copiii sunt creştini şi îi ajută prezenţa icoanelor. Nu văd motivul pentru care cei atei sau de altă confesiune s-ar simţi deranjaţi. Am colegi în liceu de altă religie dar nimeni nu s-a arătat deranjat.

Dumitraş Demetra, clasa a XI – a H adaugă:

- Cred că prezenţa icoanelor este benefică în clasă pentru că ne aminteşte mereu că există un Dumnezeu în Care trebuie să credem. Nu cred că ar trebui să-i deranjeze pe cei de alte religii pentru că au şi ei un dumnezeu al lor şi uitându-se la icoanele noastre, îşi amintesc de dumnezeul lor. Consider că nici pe cel ateu nu ar trebui trebuie să-l deranjeze prezenţa icoanelor în şcoală. Ar trebui să accepte realitatea că suntem majoritatea creştini – ortodocşi.

Continuăm sondajul nostru la Grădiniţa nr. 5 din Botoşani Găsim toţi copiii liniştiţi, desfăşurând activităţile prevăzute în program. Remarcăm că, atât la grupa mare, cât şi la grupa mijlocie micuţii stau cu faţa la colţul cu icoanele. La rugămintea noastră ne arată cum se roagă cu toţi în cor, la începutul programului, spunând Tatăl nostru şi Înger, îngeraşul meu. Copiii dovedesc mult respect faţă de icoane, spun că sunt frumoase, că îi ajută să facă binele, au cruciuliţe la gât şi îl aşteaptă cu toţii pe Sfântul Nicolae să le aducă daruri multe.

“Icoana reprezintă un imbold, o pildă vie pentru copiii de grădiniţă”

Doamna Maria Marinuc, directoare a grădiniţei:

- Acum este democraţie şi libertate iar fiecare îşi exprimă sentimentele în felul lui. Cine vrea să-şi pună icoane să-şi pună, cine nu – nu. Eu sunt de părere că trebuie să ne păstrăm icoanele în grădiniţă. Noi nu exagerăm cu rugăciunile şi cu religia – ci la nivelul copiilor şi cât ne lasă sufletul pe fiecare. Prin rugăciuni, vorbind despre Dumnezeu, îi învăţăm pe copii să fie credincioşi, drepţi şi cinstiţi. Altfel, cum este vântul acesta potrivnic în lume, cu atâta ură, duşmănie şi goană după avere, nu se ştie unde am ajunge. Dacă de mici nu le sădim sentimentul religios, copiii cresc fără nimic sfânt, fără dorinţa de a face bine unul altuia, fără să se ajute între ei. Ar creşte fiecare ca o plantă neîngrijită.

- Am remarcat un fapt. Copiii de la dumneavoastră din grădiniţă au chipurile foarte liniştite. Credeţi că prezenţa icoanei şi a rugăciunii influenţează în mod pozitiv comportamentul lor?

- Eu le explic la nivelul lor că îngeraşii ne însoţesc tot timpul, mai ales cei buni, care ne învaţă sa facem numai fapte bune. Părintele vine la noi la grădiniţă periodic iar prezenţa sfinţiei sale ne ajută în mod deosebit.

O întrebăm pe doamna educatoare Aneta Acatrinei cum influenţează prezenţa icoanei comportamentul copiilor de grădiniţă:

- Ştim că acei mici nu ştiu să citească şi foarte important pentru rugăciunea lor este icoana. Icoana reprezintă un imbold, o pildă vie pentru ei. Ştiu toţi să se roage, apreciază în mod deosebit icoana, pot să spun că au mult respect şi bună cuviinţă în faţa icoanei. Uneori chiar îi atenţionez că aici este Doamne – Doamne şi ne vede. Iar ei parcă simt prezenţa lui Dumnezeu alături de noi zi de zi!