Search

„Eliminarea simbolurilor religioase din institutiile publice este o degenerare a laicismului” (Papa Benedict XVI)

9/12/2006

Radio Vatican, 9 decembrie 2006 “Marginalizarea crestinismului mineaza bazele insesi ale convietuirii sociale. Eliminarea simbolurilor religioase din institutiile publice este o degenerare a laicismului” – discursul papei adresat juristilor catolici italieni, primiti sâmbata in Aula Binecuvântarilor

RV 9 dec 2006. “Biserica sprijina o laicitate sanatoasa in raportul dintre Stat si Biserica, dar in timpurile noastre exista un laicism care vrea sa-l excluda pe Dumnezeu din orice domeniu al vietii si sa nege religiei orice forma de relevanta politica si culturala”: cu aceste cuvinte Benedict al XVI-lea s-a adresat sâmbata, in Aula Binecuvântarilor, participantilor la congresul national al Uniunii juristilor catolici italieni.

Subliniind ca astazi exista multe moduri, uneori opuse si contradictorii, de a intelege si de a trai laicitatea, papa a evidentiat evolutia istorica a termenului “laicitate”. Acest concept a aparut initial pentru a-l desemna pe crestinul credincios care nu apartine nici clerului nici starii religioase. In Evul mediu laicitatea a luat intelesul de opozitie intre puterile civile si ierarhiile ecleziastice, iar in timpurile moderne a ajuns sa insemne excluderea religiei si a simbolurilor ei din viata publica prin izolarea lor in sfera privata si la constiinta individuala. In acest fel, termenului de laicitate a ajuns sa i se atribuie un inteles ideologic opus celui pe care-l avea la origine, pentru ca astazi sa exprime separatia totala intre Stat si Biserica. Potrivit unui anumit curent de gândire si morala laiciste, Biserica nu ar avea niciun drept sa intervina in teme ce privesc viata si comportamentul cetatenilor:

Ins 1 – “La baza uneui asemenea conceptii, sta o viziune a-religioasa a vietii, gândirii si moralei, mai precis o viziune in care nu este loc pentru Dumnezeu, pentru un mister care transcende pura ratiune, pentru o lege morala de valoare absoluta, valabila in orice timp si in orice situatie. Numai daca se percepe acest fapt, se poate evalua greutatea problemelor cuprinse in termenul de laicitate, care pare sa fi devenit un fel de emblema calificanta a post-modernitatii, in particular a democratiei moderne”.

Este indatorirea credinciosilor, a afirmat Sf. Parinte, de a contribui la elaborarea unui concept de “laicitatea sanatoasa” care pe de o parte sa recunoasca lui Dumnezeu, legii sale morale si Bisericii locul care le revine in viata umana, individuala si sociala si pe de alta, sa afirme si sa respecte autonomia legitima a realitatilor pamântesti. Este vorba, a precizat papa, de autonomia Statului fata de sfera ecleziastica si nicidecum fata de ordinea morala:

Ins 2 – “Nu Biserica arata care sistem politic si social este de preferat, ci poporul este cel care trebuie sa decida liber modurile cele mai bune si mai potrivite in organizarea vietii politice. Orice interventie directa a Bisericii in acest domeniu ar fi o ingerinta necuvenita. Pe de alta parte, ‘laicitatea sanatoasa’ presupune ca Statul sa nu considere religia ca un simplu sentiment individual ce ar putea fi restrâns doar la domeniul privat. Dimpotriva, fiind si organizata in structuri vizibile, cum este in cazul Bisericii, trebuie recunoscuta ca prezenta comunitara publica”.
Aceasta comporta, mai departe, ca fiecarei confesiuni religioase (daca nu este in contrast cu ordinea morala si nu este periculoasa pentru ordinea publica), sa-i fie garantata libera exercitare a activitatilor de cult – spirituale, culturale, educative si caritative – a comunitatii de credinciosi. De aceea, a relevat pontiful, “nu este desigur expresie de laicitate, ci degenerarea sa in laicism, ostilitatea fata de orice forma de relevanta politica si culturala a religiei, in particular, fata de prezenta oricarui simbol religios in institutiile publice. Cum, la fel, nu este semn de laicitatea sanatoasa negarea dreptului de a se pronunta, pentru comunitatea religioasa si cei care o reprezinta in mod legitim, in privinta problemelor morale care astazi interpeleaza constiinta tuturor fiintelor umane, cu precadere a legislatorilor si ajuristilor”.

Ins 3 – “Nu este vorba, de fapt, de ingerinta necuvenita a Bisericii in activitatea legislativa, proprie si exclusiva a Statului, ci de afirmarea si apararea marilor valori care dau sens vietii persoanelor si le salvgardeaza demnitatea. Aceste valori, mai inainte de a fi crestine, sunt umane, de asa natura incât nu poate lasa indiferenta si muta Biserica, care are datoria de a proclama cu fermitate adevarul despre om si destinul sau”.
Benedict al XVI-lea evidentiat progresele juridice inregistrate de omenire in aceasta perioada istorica dar in acelasi timp simte cum din partea unora este in act tentativa de a-l exclude pe Dumnezeu din orice domeniu al vietii, prezentându-l ca antagonist al omului:

Ins 4 – “Ne revine noua, crestinilor, sa aratam ca Dumnezeu, in schimb, e iubire si ca vrea binele si fericirea tuturor oamenilor. Este indatorirea noastra de a face sa se inteleaga ca legea morala data de El, si care ni se manifesta prin vocea constiintei, are scopul nu de a ne asupri ci de a ne elibera de rau si de a ne face fericiti. Este vorba de a arata ca fara Dumnezeu, omul este pierdut si ca excluderea religiei din viata sociala, in particular marginalizarea crestinismului, mineaza bazele insesi ale convietuirii umane. Mai inainte de a fi de ordin social si politic, aceste baze sunt, de fapt, de ordin moral”.

Postat in atitudini | Nu sunt comentarii »

Comments are closed.

TRAFIC TRIPUL - Directo Web