Search

Scrisoare deschisa pentru pastrarea simbolurilor religioase in Scoli

3/12/2006

Bucuresti, 3 Decembrie 2006

Domnilor Nicolae Vacaroiu si Bogdan Olteanu, Parlamentul Romaniei
Domnului Mihail Hardau, Ministrul Educatiei si Cercetarii

Domnilor presedinti ai Senatului si Camerei Deputatilor,
Domnule Ministru,

Societatea civila responsabila va cere sa tineti cont de vointa majoritatii acestui popor, conform normelor democratice universal acceptate, si sa respingeti incercarile unei minoritati extremiste de a impune cu forta retragerea simbolurilor religioase din scoli.

Dupa ce decizia Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) privind eliminarea simbolurilor religioase din scoli a devenit publica, mii de profesori, elevi si personalitati ale Romaniei au dorit sa-si exprime protestul, semnand impotriva actului CNCD in cadrul Coalitiei pentru respectarea sentimentului religios (semnaturile atasate).

Totodata, dupa cum bine stiti, cadrul legal nu va obliga sa impuneti aceasta Recomandare. De altfel, Decizia CNCD nici macar nu a devenit oficiala, conform legii. Imediat ce va fi publicata de catre CNCD, impreuna cu argumentatia Colegiului CNCD, Asociatia Civic Media o va contesta oficial, inclusiv in Instanta.

In opinia semnatarilor acestei scrisori deschise, CNCD a discriminat imensa majoritate a Romaniei creand o tensiune artificala in societate, motiv pentru care membri Colegiului pot fi chestionati asupra capacitatii lor decizionale. Decizia eronata este contrazisa atat de Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care prevede la art 29 acordarea la morala si ordinea sociale existente, in cazul nostru, morala crestina, cat si de alte acte de jurisprudenta europeana, cum ar fi hotararea Consiliul de Stat din Italia din februarie a.c., în care s-a statutat ca prezenta crucifixelor in scolile publice nu constituie o discriminare fata de non-crestini, ci simbolizeaza in primul rand o traditie culturala si nationala.

Domnulor reprezentanti ai Statului, inainte de a va pierde timpul cu pretentiile unei grupari galagioase si arogante care se autoerijeaza in reprezentata a intregii «societati civile» este bine sa stiti ca protestul nostru pentru apararea icoanelor din scoli este sustinut, printre multi altii, de: reprezentantii oficiali ai tuturor religiilor din Romania si ai Secretariatului de Stat pentru Culte al Ministerului Culturii si Cultelor, Federatia Educatiei Nationale si Sindicatul “Spiru Haret”, insumand peste 120.000 de membri, Asociatia pentru Protectia Familiei si Copilului, Oficiul pentru Comunicare Internationala si Drepturile Omului, Uniunea Sindicala MediaSind si Societatea Ziaristilor din Romania – Federatia Sindicatelor din Intreaga Presa, Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania, Asociatia 15 Noiembrie 1987 – Brasov, Asociatia 21 Decembrie 1989, Centrul Cultural Israeliano-Roman, Fundatia Sibiu Capitala Culturala Europeana 2007, academicienii Mariana Nicolesco, Constantin Balaceanu Stolnici, Dinu C. Giurescu, Eugen Mihaescu, Florin Constantiniu, Augustin Buzura, printre cateva mii de profesori, scriitori, jurnalisti si elevi (lista integrala la www.civicmedia.ro.

Totodata, va rugam sa luati la cunostinta ca marti, 28 noiembrie a c, reprezentantii Bisericilor Ortodoxa Romana, Evanghelica, Reformata, Evanghelica Lutherana si Armeana s-au intrunit in cadrul Adunarii Generale a Asociatiei Ecumenice a Bisericilor din Romania si au hotarat in consens pentru mentinerea in spatiul public a simbolurilor crestine ca expresie a libertatii religioase. Dupa pozitiile transante ale Secretariatului de Stat pentru Culte, ale Bisericii Ortodoxe Romane si a celei Romano-Catolice, si reprezentantii mozaici si musulmani si-au spus punctul de vedere. Aurel Vainer, presedintele Federatiei Comunitatii Evreilor din Romania: “Cred ca pentru un elev crestin ortodox, unul protestant, unul catolic, unul evreu sau unul musulman nu poate fi ceva jenant sa aiba un semn al lui Dumnezeu in scoala. Este totusi o libertate a celor multi, un drept castigat de crestinii din Romania. Personal, nu vad un impediment ca simbolurile religioase sa ramana. ”. Seful Cultului Musulman din Romania, Muftiu Iusuf Muurat: “Eu nu consider o discriminare religioasa prezenta simbolurilor religioase in scoli sau in alte institutii publice, astfel incat acestea sa fie date la o parte” (detalii la www.civicmedia.ro).

Concluzia tuturor este de bun simt: CNCD a sfidat vointa majoritara, traditia, cultura si religiile din Romania, incalcand drepturile a peste 20.000.000 de romani. Conform ultimului recensamant, doar 0,1 la suta s-au declarat atei in Romania.

Daca este cazul, va asiguram ca Asociatia Civic Media esta gata sa prezinte o lista cu sute de mii de semnaturi, de care va trebui sa tina cont toti reprezentantii alesi ai tarii din Parlamentul Romaniei. Insa nu credem ca la 17 ani de la doborarea sistemului ateist-comunist prin jertfa tinerilor din decembrie 1989 este cazul sa demonstram ca, sub paravanul fals al “drepturilor omului“ o retea bine conturata doreste de fapt reluarea practicilor totalitarist-bolsevice ale anului 1947, inceputul sclaviei intelectuale, morale si fizice a unor generatii intregi de romani.

In numele Coalitiei pentru respectarea sentimentului religios,

Asociatia Civic Media

Coordonator -Victor Roncea

Postat in actiuni | Nu sunt comentarii »

Comments are closed.

TRAFIC TRIPUL - Directo Web